Ca membru al unui grup de discutii am primit recent un email care pur si simplu m-a impresionat. Sunt lucururi de neiertat, pe langa care trecem nepasatori, calcand cu bocancii plini de noroi matasea unei creatii ce o distrugem in fiecare zi. Mitrut Stanoiu va prezinta pe blogul sau detaliile nepasarii de la Tg.Jiu. In continuarea acestui semnal de alarma voi reproduce integral email-ul primit de la Vlad Vanca pentru ca eu cred ca nici un material nu este in plus cand e vorba de Brancusi:
Conf.dr. Dragos Gheorghiu, Universitatea Nationala de Arte Bucuresti
” Oferta initiala a lui Brancusi, invitat in 1935 de catre sotia primului ministru, din partea Ligii Nationale a Femeilor din Gorj, sa construiasca un monument funerar, a fost de a ridica numai o coloana de 16 module. Mai tarziu, Brancusi a adaugat o poarta monumentala si apoi o masa si un grup de scaune realizate din travertin de Bampotoc.
Poarta Sarutului a fost inaugurata pe data de 7 noiembrie 1937, impreuna cu biserica Sfintii Petru si Pavel (Brezianu 1998: 47) iar Coloana pe data de 27 octombrie 1938, cand s-a inaugurat si sfintit intregul ansamblu, imediat dupa sfintirea monumentului de la Marasesti.”
Ansamblul de la Tirgu Jiu se compune din 47 de piese concepute de Brancusi, din Calea Eroilor si din biserica Sfintii Petru si Pavel. Incorporarea bisericii in structura monumentului este nu numai simbolica ci si compozitionala, Poarta Sarutului fiind amplasata de asa maniera incat o persoana asezata la Masa Tacerii si privind peste lintou, sa poata vedea crucea bisericii suprapusa peste axul Coloanei
Poarta Sarutului este rezultatul unui colaj intre Coloana Sarutului si sculptura Sarutul, repetata de 40 de ori pe lintou. Exista o legatura simbolica intre Coloana si Poarta Sarutului: amandoua sunt compuse modular in functie de “numarul de aur” (1,6), si anume: Poarta Sarutului are coloanele formate din 16 module si are 16 module reprezentand motivul ‘sarutului’ pe fiecare fateta lunga a lintoului, iar Coloana este compusa din 16 module. Poarta Sarutului este in legatura simbolica cu Masa Tacerii prin acelasi “numar de aur”, deoarece aleea care le leaga este marginita de 15 scaune patrate si o banca (adica 16 obiecte) pe fiecare latura.
Poarta Sarutului este un sarcofag sustinut de doua coloane, simbol ce putea proveni din proiectul Templului din Indore, al carui proiect se presupune ca ar fi fost materializat sub forma Coloanei Sarutului (o coloana similara cu cele ale Portii Sarutului) care sustinea un capitel gol la mijloc.
Stilul texturat, utilizat in cazul Ansamblului de la Tg. Jiu a ridicat unele probleme de restaurare, inca de la inceput. Astfel una din cavernele naturale de pe fata de vest a Portii a fost inca din trecut astupata cu mortar pentru a anula efectul “inestetic” al materialului. Aceeasi problema a fost pusa de curand in cazul “ciobiturii” de pe fatada de est. Din fotografii se poate observa ca defectul apare inca din trecut (a se vedea Deac 1966: fig. 83), si nu a deranjat estetii timp de 5 decenii.
Dorinta localnicilor de a avea o “poarta” noua, cu defectele materialului chituite frumos, cu ciobiturile naturale sau accidentale ale scaunelor lipite cu rasina, asa cu au avut parte si de o “coloana” stralucitoare sunt legitime la nivelul culturii populare, dar sunt contrare principiilor restaurarii stiintifice.
Lucrarile de piatra de la Tg.Jiu trebuiesc percepute si in consecinta restaurate tinand seama de apartenenta lor la un stil al artistului si la o vechime a lor.
De asemenea trebuie sa fie acordata operei brancusiene de la Tg. Jiu binemeritata odihna ce o confera timpul. Si modernismul are dreptul sa imbatraneasca, sa se patineze, sa se erodeze, in ciclul devenirii. Englezii au un termen foarte sugestiv pentru actiunea naturii asupra unui obiect: “weathering” – vremuire. Aceasta vremuire asupra materialului ii confera o prestanta a varstei, si mai ales atunci cand artisul a reprodus actiunea naturii nu ne este permis sa intervenim. In cimitirul din Montmartre Sarutul are o ciobitura care dateaza de decenii. Nimeni nu a intervenit si nici nu a propus sa o astupe, nici macar cu cele mai noi rasini frantuzesti !
Este si cazul ansamblului brancusian de la Tg.Jiu. Daca sclipirea alamirii recente a Coloanei se va atenua curand, plombarile sugerate pentru reintregirea volumetrica la Poarta reprezinta o atitudine de sfidare la adresa operei pe care o vom transmite noilor generatii. Este asadar de dorit sa se pastreze lucrarea asa cum a fost mostenita, protejand numai acolo unde este realmente necesar.”
“Coloana Infinitului – expresie a aspiraţiei lui Brâncuşi către Dumnezeu
Una din cele mai admirabile sculpturi ale secolului trecut, austeră şi perfect echilibrată, Coloana Infinitului, este opera principală a lui Brâncuşi, iar mesajul spiritual pe care aceasta îl transmite reiese cu claritate din cuvintele sculptorului:
• „Realitatea pe care Stâlpul – laolaltă cu celelalte două semne de piatră ale mele – o întrupează este avântul, conştiinţa nunţii ce o sărbătorim cu nesfârşitul univers, dorul ce-i însufleţeşte pe eroi spre absolut.”
• „Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă…Să arzi ca o flacără…Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul.”
• „Oare ritmul său lăuntric, din clepsidră în clepsidră, nu înfăţişează oare şi nenumăratele pulsaţii ale universurilor, care necontenit explodează şi se contractă?” „Nu mai sunt al lumii acesteia; sunt departe de mine însămi, desprins de propriul meu trup. Mă aflu printre lucrurile esenţiale.”
Valoarea artistică a operelor lui Brâncuşi e dată de valoarea lor spirituală. Nu subiectul operei de artă decide valoarea acesteia; mai curând aceasta este dată de inspiraţie, de spontaneitatea experienţei interioare care a dus la crearea ei şi pe care ea o trezeşte şi o reproduce în cel care o contemplă.
Inspiraţia lui Brâncuşi a fost în primul rând una spirituală: „Contemplaţi lucrările mele până le vedeţi. Cei aproape de Dumnezeu le-au văzut.” Iar eternitatea era conţinută în timpul prezent: „Nu îmi doresc să fiu la modă. Tot ceea ce este la modă, dispare apoi odată cu moda…Nu contează dacă, din contră, munca ta este contestată în prezent. Pentru că atunci când într-un final va fi înţeleasă, ea va exista în eternitate.”
„Sculptez zborul”
Artist conştient de misiunea sa – „Ceea ce fac eu astăzi, mi-a fost dat să fac. Căci am venit pe lume cu o misiune” – Constantin Brâncuşi a făcut din artă un instrument de căutare şi reprezentare a sacrului. El revelează, prin ideile esenţiale exprimate în operele sale, dimensiunea sacră a realităţii: „… reală este esenţa lucrurilor, nu forma lor exterioară.” „Odată ajuns la simplitate.. .eşti foarte aproape de adevăratul înţeles al lucrurilor.”
Pentru el abstractul era un limbaj prin care exprima realităţi obiective: „Cei care consideră lucrările mele ca fiind abstracte sunt nişte proşti; ceea ce ei cred că este abstract este tot ce poate fi mai realist, căci realul nu înseamnă formă exterioară, ci idee: esenţa lucrurilor.”
O temă care ocupă un loc privilegiat în opera sa este cea a păsării, a zborului. Prima lucrare din acest ciclu este Măiastra (1912), o lucrare în bronz al cărei nume este dat de o pasăre miraculoasă din legendele populare româneşti. În 1919, Brâncuşi creează Pasărea în spaţiu, o lucrare în bronz şlefuit, în forma de elipsă, care redă esenţa zborului. El spunea „…Nu sculptez păsări, ci zborul.”
Templul de la Indore
Proiectul templului buddhist de la Indore, l-a dus pe Brâncuşi în 1937 pe pământul Indiei. În proiectul templului din Indore, formele plastice propuse de Brâncuşi, multe din ele inspirate din folclorul românesc, erau în perfectă concordanţă cu tradiţia sacră a arhitecturii indiene.
Maharajahul din Indore, care cumpărase deja trei Păsări în spaţiu, una din bronz, una din marmură albă şi una din marmură neagră, îi cere în 1933 să realizeze un Templu al Meditaţiei în care acestea să fie amplasate: „un templu de doisprezece pe doisprezece, căzut din cer, fără uşi şi ferestre, cu o singură intrare subterană, un templu al meditaţiei, deschis pentru toţi, dar în acelaşi timp numai unuia. În interior să fie o oglindă pătrată de apă, cu cele trei Păsări pe trei laturi şi o statuie înaltă din stejar, Spiritul lui Buddha, tot de Brâncuşi, pe cea de a patra şi într-aşa fel aşezate încât Pasărea de aur să fie lovită din plin de lumina soarelui de amiază pătrunsă prin deschizatura circulară a plafonului, într-o zi sfântă din an.”
Îmbolnăvirea gravă a suveranului, conjugată cu o criză economică şi politică a ţării, a împiedicat executarea proiectului. ”
Brancusi, poate cel mai cunoscut roman al lumii, ramane nu numai un simbol uitat al Romaniei lui “Fabulospirit” , ci si unul pangarit. In loc sa devina cea mai reprezentativa efigie a noii Romanii in Uniunea Europeana, opera lui Constantin Brancusi este nevalorificata.
Popularity: 3% [?]
