utilitare audit
Utile
Diferite softuri sau link-uri utile
psd.ro – This site has a poor reputation
Mar 12th
Alaturi de Firefox 3.6 – cel mai bun browser din lume, pentru siguranţa navigării folosesc si un ad-on numit WOT – Safe Browsing Tool.
De curând, după alegerea unui nou preşedinte al PSD, am observat o campanie publicitară lansată prin intermediul Google cu scopul de a atrage tinerii în PSD.
Nu mică mi-a fost însă mirarea însă, când după un click pe un astfel de baner publicitar, am constatat că browserul meu mă sfătuieşte să nu intru pe acel site pentru că are o reputaţie nu prea bună !
Să fie asta o explicaţie că au pierdut ultimele alegeri ?
Popularity: 4% [?]
Cum să ajungi la Veneţia pe mare
Feb 27th
Iarna este pe sfârşite şi pentru mulţi dintre noi au început planurile de concediu. Aşa mi-am adus aminte că îmi propusesem să vă împărtaşesc experienţa noastră din concediul din 2009. Atunci am petrecut cateva zile pe litoralul italian, în apropiere de coasta croată, la Lignano Sabiadoro. Cum ne-am propus la plecare să vedem şi Veneţia, am căutat o ruta alternativă la cea clasică cu autostrada şi apoi prin Trevisto, Maestre şi trecerea pe Podul Libertăţii, cu problemele clasice cu locul de parcare şi costurile piperate ale unui asemenea loc. De aceea am ales o variantă care nouă ni s-a părut excelentă ci pe care o recomandăm cu căldură, chiar dacă nu aveţi de gând să mergeţi la Lignano Sabiadoro.
Dar să începem cu câteva cuvinte despre Lignano. Lignano Sabiadoro este o mica staţiune pe coasta nord-estică a Italiei, în apropiere de Croaţia. Un port de ambarcaţiuni de agremet se află la Lignano, aşa că dacaă aveţi de gând să folosiţi iahtul, staţiunea este o alegere excelentă. Aşa cum vedeţi în imaginea de mai jos, staţiunea are forma unei peninsule, sau a unei săbii de aur. Majoritatea turiştilor care vin aici sunt turişti de limba germană, nemţi şi austrieci.
Popularity: 4% [?]
Actualizari CaseWare Working Papers si CaseWare Connector
Feb 23rd
CaseWare International Inc. a anuntat lansarea versiunii 2009.00.185 pentru Working Papers si a versiunii 2009.00.064 pentru CaseWare Connector.
Actualizările sunt gratuite pentru cei care utilizează Working Papers versiunea 2009. Pentru a verifica ce versiune utilizaţi mergeţi în meniu la Help şi selectaţi About.
Pentru lista completă a modificărilor, click aici.
Pentru a descărca actualizările la Working Papers, click pe link-ul de mai jos:
Actualizările la Connector sunt disponibile gratuit pentru cei care utilizează Connector 2009. Pentru a verifica ce versiune de Connector utilizaţi, selectaţi Tools din Connector Toolbar (nu din meniul Tools al Word sau Excel) şi selectaţi About.
Pentru lista completă a modificărilor, click aici.
Pentru a descărca actualizările la Connector, click pe link-ul de mai jos:
Inainte de a instala aceste actualizări, asiguraţi-vă că toţi utilizatorii au închis aplicaţiile ce urmează a fi actualizate. Acest aspect trebuie luat în considerare în special pentru aplicaţiile care rulează în reţea.
Dacă recepţionaţi o eroare de genul Error 115 în timpul instalării, înseamnă că utilizatorii sunt în program şi actualizările nu vor fi instalate corect. Dacă aveţi această eroare, comunicaţi utilizatorilor să inchidă programele şi reinstalaţi actualizările.
Popularity: 6% [?]
Windows Live Writer
Jan 7th
Găsii astăzi pe un blog că Windows Live Writer poate fi folosit pentru a posta articolele pe blog şi am decis să îl încerc şi eu. La prima vedere pare a fi uşor de utilizat, interfaţă în limba română, spaţiul de lucru asemănător cu cel din Word, corector gramatical, etc. Să vedem cum mă voi familiariza cu WLW şi vă voi ţine la curent. Desigur că acest articol este scris cu WLW !
Popularity: 5% [?]
YM sniffing
Nov 12th
Acum cateva zile, m-am conectat la reteaua unei entităţi pentru a-mi face treaba pentru care eram acolo. După ceva vreme am sesizat că anumite discuţii între membrii echipei de audit purtate prin YM erau cunoscute de personalul entităţii auditate. Nu că ar fi fost cine ştie ce secrete, dar parcă nu îţi pică bine atunci când deschizi brusc uşa şi vezi că era cineva cu urechea lipită de ea. Cum se pare că noi românii suferim de “scenarită” m-am întrebat cine şi cum a reuşit?
Răspunsul a fost simplu de găsit. Desigur că cineva de pe reţeaua entităţii folosea un sniffer.
Ce este un sniffer ? Tehnic, Packet Sniffing-ul este o operaţiune larg raspândită printre administratorii de reţele, care o folosesc în scopul de a monitoriza activitatea echipamentelor, a traficului derulat sau pentru a executa programe speciale de diagnostic sau a trata diferite probleme. Un sniffer este un program care poate „observa” şi analiza absolut toate pachetele de date care tranzitează reţeaua la care este conectat. În mod normal, un computer este „interesat” doar de pachetele de date care îl privesc sau care îi sunt adresate şi ignoră restul traficului din reţea. Când o aplicaţie (sau un dispozitiv) Packet Sniffer ruleaza pe un computer, interfaţa acestuia cu reţeaua este automat setată pe modul „amestecat” (promiscous), ceea ce înseamnă ca va capta si analiza fiecare dată sau informatie tranzitată. Adesea, cantitatea de informaţii (pachete de date) tranzitată printr-un calculator conectat la o reţea depinde de localizarea echipamentului în cadrul reţelei respective. Astfel, un „client” izolat va putea „vedea” doar un mic segment din datele traficate în cadrul retelei, în timp ce un server de domeniu principal va putea capta totul.
More >
Popularity: 17% [?]



